Oficial: PrimeSense asigură 3D-ul pentru Project Natal
Microsoft a dezvăluit misterioasa tehnologie 3D care susține viitorul Project Natal pentru Xbox 360: sistemul PrimeSensor, dezvoltat de o compania israeliană PrimeSense și adaptat pentru consola de gaming a Microsoft.
“Echipele de ingineri Xbox 360 au dezvoltat senzorul ‘Project Natal’ pe baza platformei PrimeSensor, astfel încât să satisfacă necesitățile speciale ale proiectului”, a spus Aviad Maizels, președinte și fondator PrimeSense.
Cât de mult se bazează echipa Microsoft pe această tehnologie nu știm deocamdată, dar se pare că aportul este consistent. Cel puțin asta deducem din comunicatul de presă: “PrimeSense a asigurat tehnologiei o componentă importantă, ajutându-ne să atingem experiențe de divertisment revoluționare, fără ajutorul controller-ului” (Ilan Spillinger, vicepreședinte al departamentului hardware Xbox 360).
Dar ce reprezintă această tehnologie? PrimeSensor este construit în jurul sistemului PS1080 al PrimeSense, pe un cip (SoC). Practic, tehnologia are la bază un sistem de codare a luminii folosind razele infraroșii, sistem invizibil pentru ochiul uman. Citirea codului luminos se face cu ajutorul unui senzor standard CMOS (complementary metal oxide semiconductor), la care este conectat cipul PrimeSense SoC, executând un anumit algoritm pentru descifrarea codului luminos receptat şi pentru producerea imaginii în profunzime. Iar soluția nu prezintă niciun fel de sensibilitate la lumina ambientală.
Iată modul în care operează sistemul:
PrimeSensor include două capacități senzoriale opționale: imaginea color (RGB) și componenta audio (sistemul are două microfoane și suportă patru surse audio digitale externe). Toate informațiile auditive, de culoare și profunzime a imaginii sunt transferate cu ajutorul unui USB 2.0 integrat. Imaginea analizată are rezoluție VGA 640 x 480, la 60 fps, iar raza de operare este cuprinsă între 0,8 și 3,5 metri, potrivit specificațiilor tehnice de pe site-ul oficial al companiei israeliene.
Prezentarea în premieră a proiectului Natal va avea loc la evenimentul E3 2010, din 13 iunie, de la Los Angeles. Dar pentru lansarea pe piață vom mai avea de așteptat până prin iarnă.
[galleria gid=”INTERACTION”]